Carpati, lacuri glaciare, rauri, paduri de conifere si de foioase netaiate inca, cetati, manastiri si cel mai frumos, revederea celor dragi de acasa, dupa o pauza destul de lunga.
Peste 2500 de km de asfalt au ramas in urma, intr-o excursie de 8 zile prin Romania.
Waldemar, Jakub, Maciek, Krysz, Daniel, Ionut.
Impreuna am pornit sa descoperim drumurile alea de munte din Romania despre care se vorbeste tot mai des in ultima vreme.
Transursoaia, Transfagarasan, Transalpina, Transrarau, Transbucegi, lista-i lunga.
La intrare in tara am fost surprins sa aflu ca motociclistii nu platesc rovinieta.
Dupa ce mi s-a confirmat, m-am gandit la gropile noastre faimoase. Nu platim rovinieta, dar sa vezi in ce gropi o sa intram! N-a fost chiar asa. Am intrat si in ceva gropi, insa calitatea drumului a fost peste asteptari. Cat timp motociclistii nu vor plati rovinieta prin Romania nu stiu, dar pot sa afirm ca drumurile nu mai sunt ca altadata.
Primul punct de intalnire cu tot echipajul a fost Oradea. Unii dintre noi au venit din Budapesta altii din Polonia, iar seara ne-am grupat in Oradea, unde am vizitat orasul vechi. Frumos, ai ce sa vezi, Crisul ofera o frumusete aparte orasului.
Traseul pe care urma sa-l parcurgem a doua zi avea ca scop Muntii Apuseni asa ca prima oprire dupa Oradea a fost in Chiscau la Pestera Ursilor. Mai fusesem, insa altu-i farmecu cand ajungi la pestera intr-un grup de motociclisti. Copiii de pe drum iti fac din mana, oamenii intorc capetele la mugetul motoarelor.
Pestera Ursilor este la fel de imresionanta ca intotdeauna, iar racoarea dinauntru ne-a prins bine, imbracati fiind cu costumele moto
Ursi fosilizati, stalactite, stalagmite, aer racoros de pestera iar la sfarsit dupa vizita standard, ciorba de burta, mititei si cafea.
Era timpul de acum sa incalecam si sa ne afundam in Apuseni.
De la pestera ursilor am pornit spre Padis, Poiana Horea, Doda Pilii. Altfel spus am taiat Apusenii pe din doua. Dupa portiuni lungi de drum forestier nestiute nici de google maps, am ajuns la Lacul Fantanele Belis, la barajul Belis. Ne-a placut mult drumul care serpuieste prin padurile de conifere. Pe portiunile de drum forestier, era de cateva ori sa facem cunostinta cu pietrisul, insa am scapat cu totii fara nici o tranta.
De la barajul Belis incepe asa numita Transursoaia un drum national cunoscut in Apuseni pentru pitorescul lui deosebit.
Seara ne-am cazat intr-o locatie de basm, in satul Garda de sus la vreo 15 minute de mers pe jos de ghetarul de la scarisoara.
Dupa ce-am gustat din palinca gazdei, si am servit din bunatatile puse pe masa, toba, branzeturi, sunculita, jumeri, clatite cu dulceata, gogosi, am mers la culcare imbatati de aerul puternic de munte si de mirosul de brad si iarba cosita proaspat.
Ne-a placut la toti aici. Prima zi de motocicleala prin Romania nu ne-a dezamagit pe niciunii.
Dimineata ne-au trezit pasarile padurii si talangile animalelor care urcau spre pasunat. Ce poti sa-ti doresti mai mult de la o dimineata.
O poza panoramica cu pensiunea Scarisoara din satul Garda de Sus, unde am si dormit:
Daca ajungeti in zona, merita sa inoptati aici. Insa daca-i iarna si masina nu-i 4×4, macar ceva lanturi pe roti ar fi necesare. De jos de la drumul national pana sus in sat la pensiune, se urca vreo 8km iar drumul desi asfaltat si de buna calitate este pe alocuri destul de abrupt. De la pensiune la ghetar mai sunt 15 minute de mers pe jos.
La sfarsitul primei zile de Romania, harta parcursa arata cam asa:
Partea a 2a a excursiei. Catre Alba Carolina, Sibiu, Transalpina, Transfagarasan, Rucar Bran, Brasov