Ghetarul de la Scarisoara, isi merita faima. Din satul Garda de Sus, drumul pana la ghetar este prin padure, pitoresc si frumos. Mare cat un bloc de 12 etaje si vechi de mai bine de 10 mii de ani, doarme ghetarul ascuns intr-o pestera mare cat un barlog urias sub coama muntelui. In pestera, la ghetar, se coboara pe niste scarisoare mici din fier si lemn, de unde si numele: Pestera de la Scarisoara
In urma impresiilor schimbate concluzia a fost ca o vizita aici chiar merita!
Pestera ursilor, drumurile forestiere, portiuni pe Transursoaia, lacuri glaciare, ghetari, incet Apusenii ramaneau in urma iar noi ne indreptam spre orasul Unirii.
Din satul unde se afla ghetarul pana jos la drumul national, drumul arata astfel:
Urmatoarea oprire Alba Iulia. Cetatea Alba Carolina a fost renovata ca la carte, n-ai ce sa comentezi
Ne-am uitat, ne-am pozat, si iar am incalecat.
Ce frumos e cand vizitezi orase in care ai prieteni!
Sibiul:
Cu Florin, Ramona si zmeii 😀 la o placinta moldoveneasca si un compot
A doua zi dimineata, dupa ce ne-am asigurat ca pana din roata lu Jakub a fost reparata cum trebuie, cu cafeaua bauta ne-am urcat pe cai si am pornit spre Transalpina. Ziua zileleor urma.
Florin mi-a facut o recomandare de drum excelenta si astfel ne-am urcat pe Transalpina chiar de langa Sibiu, prin Cristian, Poiana Sibiului, Jina si apoi am urcat spre obarsia Lotrului. Inaintand spre Transalpina prin satele de munte ardelenesti, racoarea Carpatilor ne invaluia tot mai tare asa ca am oprit sa ne imbracam si sa admiram scurt podisul Transilvaniei
O data ce simti gustul, pe transalpina nu-ti vine sa mai opresti. Asfaltul e bun, fin ca-n palma regelui ce-a asezat prima piatra de temelie a drumului. Mirosul de brad iti oxigeneaza creierii atat de puternic ca te face sa te simti tot mai destept, curbele dreapta stanga sunt tot mai stranse si inguste pe alocuri.
Trag motocicleta la o margine de drum ca ma indepartasem cam tare de camarazi si cine apare la orizont?
Cristi cu o flota de motociclisti dupa el. Ce surpriza, ce bucurie cand te intalnesti cu un prieten din copilarie in inima muntilor, fara sa stii ca va trece si el pe acolo. Ne-am pupat, ne-am pozat si hai la drum, inima ne batea de emotie, urma Transalpina!
Peisajul iti taie rasuflarea pe Transalpina.
Sus la 2200m, abia mai vedeai strada din cauza cetei groase.
Dar odata trecuti de varf si ceata s-a rarit, soarele a inceput sa ne zambeasca din nou .
Lacul Oasa inainte de obarsia Lotrului
220 de cai concentrati aici:
Transalpina ramanea si ea in urma, urmatorul punct de oprire principal a fost la poalele muntenesti ale Fagarasului, pe Transfagarasan langa barajul Vidraru. Cetatea lui Vlad Tepes, aia adevarata, Poienari, am salutat-o doar din strada.
Dupa ce am mancat cate ceva, imbatati de aerul puternic de munte, am adormit si de aceasta data dusi.
Bucate romanesti:
Barajul Vidraru:
Transfagarasanul se deschide in fiecare an oficial la 30 iunie. Am urcat pe el pana sus, pana aproape de tunel unde buldozerele munceau sa dea zapada deoparte. S-ar fi putut trece doar pe jos, catarand un munte de zapada, insa pentru noi, acolo a fost punctul final.
Dupa multe poze si saturat de admirat Fagarasii, am luat-o inapoi prin Curtea de Arges, destinatia finala fiind Brasov prin culoarul Rucar Bran. Insa nu am ratat Pestera Muierilor, unde cu sute de ani in urma se adaposteau femeile, copiii si batranii cand barbatii din sat erau plecati la oaste.
Din pestera muierilor:
Prin Rucar Bran, pe la Fundata, am ajuns si in Brasov. Aici bucurie mare. M-am intalnit cu tata socru, cu mama soacra cu cumnatul, cu prieteni.
Mai sus o ciorba de gaina pregatita de mama soacra pentru ginere :). A fost foarte buna de asta o si afisez aici putin mai mare
La sfarsitul acestor 3 zile, traseul parcurs arata astfel:
Apuseni – Alba Iulia – Sibiu:
Sibiu – Transalpina – barajul Vidraru de la sud la nord
Transfagarasanul l-am facut de la sud la nord si am putut urca doar pana sus la tunel inainte de lacul Balea.
Drumul de la Curtea de Arges la Campulung Muscel pare a fi mostenire din al 2lea razboi mondial, are cratere pe el, insa cu motocicleta se trece relativ usor. In Brasov am ajuns apoi prin Rucar Bran
Ziua ce mi-a marcat cel mai mult excursia pe 2 roti prin Romania, avea sa urmeze.
A fost o zi intunecata, plina de ploaia, insa o zi fericita pentru ca am avut sansa, norocul si bucuria sa-mi vad pentru ultima data bunicii impreuna.