28 noiembrie 2015
Traseul de parcurs urma sa fie compus din urmatoarele segmente
6 zile la dus:
1. Martinique -> Bequia Port Elizabeth (28 noiembrie)
2. Bequia Port Elizabeth (29 noiembrie)
3. Bequia -> Mustique (30 noiembrie)
4. Mustique -> Tobago Cays via Canouan pt. realimentare cu apa (1 Decembrie)
5. Tobago Cays -> Mayreau (2 Decembrie)
6. Mayreau -> Union Island. oprire finala pt. kitesurfing (3 Decembrie)
si 3 zile la intors:
7. Union Island -> St. Vincent
8. St. Vincent -> St. Lucia
9. St. Lucia -> inapoi in Martinique.
Pe hartie mai sus, pare simplu.
Insa cand am ajuns inapoi in Martinica, unii dintre noi au sarutat pamantul, de parca scapasera din inchisoare. Au inceput sa-si faca cruci si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca ne-a adus intregi pe toti acasa. Altii cu mersul mai clatinat au promis cu mana pe inima cat un purice, ca la asa o excursie nu se mai baga nici contra cost.
Totusi parerea majoritatii, rostita cam cu un nod in gat, a fost ca asa o expeditie merita incercata, cel putin o data in viata.
O privire de ansamblu a hartii, cu traseul parcurs la dus (culoare albastra) si la intors (culoare rosie):
Raportul tehnic al primei zile de navigatie pe marea Caraibelor, ce ar putea fi ulterior util la planificarea unei alte excursii eventuale de acest fel, este urmatorul:
1. Martinique -> Bequia Port Elizabeth
Dupa cum se vede in desfasuratorul tehnic, in 13 ore si 50 de minute am reusit sa parcurgem primii 173Km, sau ~ 80 de mile marine.
Viteza medie a fost una de jogging relaxat, 12.5 km/h. Raportul tehnic arata de parca am fi tras la vasle, insa nu este adevarat. Primele 14 ore de navigatie, au fost facute intr-o barca cu vele, cu velele ridicate si chiar cu motoarele pornite cateodata. Catamaran frantzuzesc de 44 de picioare – 13.4 metri lungime si vreo 8m latime. 4 dormitoare duble, 4 bai, 2 dormitoare simple, un living room mare cu masa la mijloc, aragaz, frigider, congelator. Catamaranul a fost bine intentionat, fiind dotat cu tot ce i-a trebuit lu’ Bica sa ne tina pe toti cu burtile pline timp de mai bine de o sapatamana pe mare. Multumim Bica!
Plecarea din Martinique portul St. Anne a fost undeva in jur de ora 3 dupa amiaza, in ziua de sambata 28 noiembrie.
Prima destinatie sau prima oprire planificata fiind Bequia – Port Elizabeth. De-a lungul acestor 173 km, noi am mai fi oprit, insa nu s-a putut. Pe drum, in mijlocul marii, nu erau nici peco-uri, nici parcari, nici alti oameni cu care sa mai schimbi o vorba, nimic, nimic. Doar valuri care se izbeau intruna in catamaran. La un moment ne-a taiat calea o barca mica cu motor destul de dubioasa. Ganja boat, ne zice capitanu’. Cara “marfa” de pe o insula pe alta, stati linistiti, nu au treba cu noi. Le sarea barca ca un purice, pe valurile mari cat barca lor. Si-au vazut de drum mai departe.
Linia orizontului ne-a tinut companie destul de mult timp, pana cand a disparut complet si ea in bezna. Am avut si nori si ceva ploaie, dar dupa ploaie apareau din nou pe cer stelele cu luna si in inimile noastre rasarea din nou speranta ca vom ajunge totusi cu bine la destinatie. A fost frumos, cu oarecare romantism tot privind la stele, insa zguduiala catamaranului produsa de valuri te scotea din visare si nu avea nimic in comun cu lumea oamenilor pe yachturi, pe care mi-o imaginam eu. Credeam ca pe asa un velier se sta picior peste picior, cu paharul de sampanie in mana, se joaca jocuri, mai intri in living, mai iesi, te mai fandosesesti cand pe la babord cand pe la tribord. Nu a fost asa. Poate in alte excursii de acest gen va fi altfel, insa de data aceasta, cel putin pe primul tronson de autostrada, fiecare dintre noi a fost in primul rand preocupat sa se tina cu mana de cat un tintebine, sa nu cada peste bord din cauza valurilor. In plus cam toti am luptat in permanenta cu raul de mare, produs de tangajul catamaranului.
La un moment dat am facut imprudenta sa cobor pana in cabina sa-mi iau cateva accesorii pentru camera de filmat. Usile toate de la camere erau deschise si se izbeau intruna. Eu mergeam pe holisorul intre camere de parca eram beat. Jumatate din lucrurile care initial erau pe masa erau acum pe jos cazutee gramada. In cele 5 minute cat am stat si am cautat prin geanta accessoriile pentru camera de filmat mi s-a facut un rau de mare de care n-am reusit sa scap decat vreo 3 ore dupa. Lasa ca ies la aer, caut linia orizontului, privesc in fata si gata, trece raul, ma amageam eu singur. Nu trebuie sa ma plang acuma ca si mie mi s-a facut rau. Cand iesisem pe punte, desi cam toti se tineau cu mana ori de frunte, ori de stomac, de cap, incepusera sa ma intrebe grijulii ce am de-s asa de palid brusc, daca mi-i rau tare ..
Peste cateva ore intr-adevar imi trecuse raul de mare. De fapt, cred ca la toti ne cam trecuse. Se anunta furtuna, era intuneric si nu se vedea inca tarmul. Gandul daca vom ajunge la destinatie intregi era mai puternic decat raul de mare.
Echipajul care a participat la expeditie, cu zambetul pe buze inainte de plecare:
de la stanga la dreapta:
Ghigou – capitan de etnie italiana, modelat in antilez de trecerea anilor petrecuti in Caraibe. Pescar si capitan de exceptie.
Myself – matelot, pozar
Bogdan – doctorul echipajului. Pasionat si de astronomie. De cate ori a prins cerul senin ne-a vorbit despre Orion, Canis Minor si Major, Cassiopeia, Crucea sudului, Ursa Major, Ursa Minor si multe altele pe care nu le mai retin. Bogdane, frumos! Trebuie sa mai repetam o expeditie de acest gen, ca asa cum se pot observa constelatiile de pe Marea Caraibelor, nu se vad de nicaieri in lume 🙂 Excelenta idee ai avut cu aceasta expeditie, o salut inca o data!
Bica – Prima Comanda la Bucataria Navei. Dupa voiaj si-a mai adaugat inca o stea Michelin, la panoul de onoare cu trofeele bucatariei. Sarumana pentru masa!
Roxana – doctorul de garda al echipajului. Are imediat antibioticul pregatit daca cumva ti se face rau sau ceva 😀 Felicitari pentru asa o idee de excursie!
Tudor – mi-a declarat de mai multe ori ca ma adora. Un scump de nepotel. O data la masa mi-a spus ca numai eu am voie sa mananc din farfurie mare, in timp ce toti ceilalti de la masa au voie sa manance numai din farfurii mici 😀 Cum porneam navigatia, cum isi cauta un coltisor in care se cuibarea si nu mai iesea cu orele de acolo.
Vladut – al doilea nepotel preferat din poza. La doar 6 anisori un inotator de exceptie! Felicitari si bunicilor care s-au ocupat!
Bubu – A doua comanda la bucataria navei. Dar si inotator foarte bun in timpul liber cand bucataria era inchisa. Tinea ochii stransi in poza ca nici lui nu-i venea sa creada in ce s-a bagat
and last but not least Lucica – omul IT de la bord, dar si scufundator semiprofesionist
In aceasta formatie am pornit sa descoperim Grenadinele, insule situate in lantul Antilelor Mici la intrepatrunderea oceanului Atlantic in Marea Caraibelor.
Iesirea din portul St. Anne a fost una relativ lina, ce a urmat a fost putin mai altfel decat ne asteptam
Cateva poze facute pe acest tronson de drum neasfaltat:
Iar mai jos cateva filmulete, trase pe rola cam ca la big brother.
Ora din film 22:20 este ora europeana. Trebuiesc scazute 5 ore pt a avea ora corecta.
Deci ora locala era 17:20.
Bica din moment ce a pasit pe vapor si-a dat seama ca ceva nu este in regula. Se cam vede si in film ca instinctul nu a inselat-o.
Gandja Boat in mijlocul marii. In zare se vede insula St. Lucia, pe langa care am trecut fara sa oprim.
Am fixat camera pe un sidestay la babord. Filmul e lung si se vede cum apune soarele. Intre timp am ajuns in dreptul insulei St. Lucia si tangajul s-a redus mult.
Aici insula ne protejeaza de valuri. Am portnit motoarele pana in partea sudica a insulei St. Lucia:
A venit si timpul sa servim cina. Putini insa s-au bagat. Multi au preferat sa stea intinsi in pat, cica ajuta la raul de mare.
Ora afisata in film este ora de acasa, adica cu 5 ore inainte fata de ora locala din Caraibe.
Portiunea in dreptul insulei a fost linistita si usor de navigat, insa a trebuit sa pornim motoarele.
Vantul fiind dinspre Atlantic se oprea in partea estica a insulei.
Noi ne aflam sub vant, in partea numita leeward a insulei, sub vant, partea vestica a insulei St. Lucia.
Ora 17:02:
Odata ajunsi in Port Elizabeth, dupa 14 ore de drum, am respirat cu totii usurati.
In urma ramanea cea mai grea bucata de drum, cel mai cu spume traseu de navigat, respectiv canalul dintre Martinique si St. Lucia si canalul dintre St. Lucia si St. Vincent.
De aici inainte lucrurile pe vapor si-au intrat in normal in timpul navigatiei, echipajul incepind sa se bucure de soarele caraibian.
Urmeaza Port Elizabeth, dupa care ridicam panzele spre Mustique.
Insa inainte sa trec mai departe, tot uitandu-ma printre sutele de filmulete facute, am gasit unu care ne-a marcat prima zi pe catamaran.
In pupa catamaranului, la bababord si la tribord erau infipti doi buldogi de pescuit la trawling. Adica doua undite asa groase si scurte cu o struna gata sa traga si o balena afara din apa. Dupa nici 2 ore de navigat, prima dorada a muscat:
L-am laudat cu totii pe capitan de nenumarate ori, mai ales cand am pus dorada pe gratar, langa un ton, pescuit pe alt tronson din autostrada soarelui caraibian.
sfarsit de jurnal bord zi 1.
29 noiembrie, ora 5 dimineata, dupa o baie in mare, somn in cabina.