N-am apucat sa trec in revista vremii mai nimic in ultimul timp.
Mai ales ca ce ziceam odata nu erau prostii – azi daca nu esti macar bloagher de timp liber, ai mari sanse sa fii dat la o parte, de societate 😛 Nu o luati chiar in serios, dar cam asta e tendinta, se vede, asa ca mai bine sa ne pregatim cu incetu decat sa fim luati prin surprindere cu totul. Si cum la hora regula-i doar una, o data intrat in ea joci, ia sa-i dau bice la a-mi updata blogu’ 😉
Cu ceva luni in urma, am primit cadou un plic magic de la Raluca.
In plic n-am avut voie sa ma uit, a stat pe masa prafuit vreme destul de indelungata.
Iar cand i-a venit timpul si l-am deschis, mi s-au muiat picioarele de emotii nu alta, si mi-au transpirat si palmele pe deasupra.
Intr-o frumoasa zi de toamna, cum rar prinzi in Germania, impreuna cu finu Cucu, cu fina Emilia, cu Felix, cu alai mare, cu parintii finilor, cu cumnatu proaspat devenit inginer, cu frati, am pornit spre un loc.. cu aspiratii inalte. Aeroportu’ din Lohnstadt. Aveam sa plecam in excursie credeam eu 🙂
Zi frumoasa afara, cu mult soare, cu vant de toamna caldut si miros de frunze ruginii si vita de vie.
In drum spre aeroport, motociclistii zumzaiau pe asfaltul racoros de toamna dar rasfatat de soarele tomnatec. Multi isi beau cafeaua de dimineata pe la diverse cafenele, ii vedeai cum stau stransi. Vacile olandezo-germane pasteau frumos linistite pe campiile inca verzi. Orasu asta Lohnstadt e fix la granita cu Olanda. Ce s-o mai lungesc atat, plicul asta ultrasecret de mai sus continea un zbor cu parasuta de la 4500m dintr-un Cessna de 20 de locuri.
La inceput m-am cam codit asa, am vrut chiar sa-l bag pe Mikey la inaintare, dar pana la urma am zis, e prea frumoasa ziua si prea senina ca sa nu vad de acolo de sus cum stau lucrurile pe pamant. In plus si Mickey se dadea cam lovit, ca e racit, ca-l doare maseaua, ca chelneru i-a servit dimineata cafeaua fara sa-i aduca si paine, ca el ar sari dar e cam sus, ca a mai vazut el de astea la Ghimbav 😀 Ei si asa am ajuns sa iau tauru de coarne de unu singur.
O data ajuns la aerodrom am fost varat intr-un hangar pentru o pregatire de 5 minute a saltului cu parasuta.
Nu intru in detalii despre ce s-a predat in alea 5 minute ca oricum s-a vorbit germana si nu intelesesem mai nimic nici eu.
Am primit echipamentul, adica o salopeta, m-am imbracat cu ea, m-a luat si un rus in primire care avea sa ma filmeze in timpu zborului si hai in avion.
Sa urci cu Cessna pana la 4500m nu-i lucru usor. Dureaza destul de bine, cam 20 de minute ca asta nu urca asa direct in sus ca o racheta, o ia asa spiralat in sus incetisor.
In avion eram vreo 15 flacai si o zana parca dintre care sa zic 6 sareau in tandem ca mine iar 4 sau 5 sareau singuri, erau parasutisiti mai cu experienta. Glume, raseste, zarva mare in avion dar mai ales in prima parte a zborului. O data ajunsi cu avionu pe la 3000 m s-a lasat si linistea in avion. Eu oricum eram cu inimica cat un purice de la bun inceput dar se pare ca si ceilalti, o data ajunsi sus au lasat-o mai moale cu rasu si zumzaiala. S-au mai linistit sa spun asa.
Probabil isi treceau si ei prin sita mintii, ce aveau sa faca o data deschisa usa avionului.
Bai sa fie si ia uite ca se deschide si usa de la avion.
Sare primu, sare al 2 lea, sare al 3lea .. ia uite ca imi vine si mie randu.
Sa sar sau s-o iau inapoi, asta era intrebarea mea, dar unde inapoi ca erau si altii in spatele meu care asteptau sa sara.
Filmuletu isi face treaba mai bine mai departe, iar punctu culminant e pe la minutul 3 daca n-aveti rabdare sa-l vedeti pe tot:
me>
De pe buza avionului, dupa ce am facut pasu-n gol, parca am cazut intr-un con fara sfarsit.
Parca m-a inghitit o gaura neagra, aveam impresia ca ma fac tot mai mic mai mic, cand brusc m-am oprit. Ajunsesem la baza conului?
Caderea libera era calculata sa dureze 55 de secunde. O data pasit in gol, accelerezi de la 0 pana la vreo 250 kmh si acolo ramai. Viteza nu mai creste. Abia atunci incepi sa realizezi zborul, planarea cu adevarat. La 250 km/h fata de ceilalti participanti la zbor, cum ar fi rusnacu care ma filma, stateam pe loc cam stau.
Ne-am luat de mana, ne-am pupat in aer, ne-am invartit, am ras, am si vorbit unii cu altii, s-au intamplat chiar multe.
Pana cand polonezu – adica instructoru meu de tandem m-a batut pe umar. Asta era semn ca o sa deschida parasuta iar eu trebuia sa ma tin bine de el, sa nu cad. Se vede si pe camera. Momementul a fost unul nasol din cauza ca stomacu iti ajunge in calcaie, capul trece pin gat si-ti ajunge-n burta, toate-s pe dos decat normal.
Oprirea asta brusca a fost cam cel mai nasol moment al saltului. Parca eram legat de ceva care ma tragea cu putere in sus.
Dupa ce s-a deschis parasuta, in cateva secunde s-a redus si viteza de la 250km/h la vreo 15 km/h semn ca greul a cam trecut si ca incet incet, revenim pe pamant.
Dupa aterizare m-am simtit usor, usurat, parca pluteam in continuare. Zambetu de pe buze mi s-a sters greu iar noaptea am visat ca zbor.
Acum noroc cu Felix care-mi mai aminteste, intrebandu-ma. Tati io cand o sa ma fac mare sar cu parasuta? 🙂
Sau dupa ce-l imbrac dimineata pentru gradinita imi spune, vreau sa ma dai jos de pe masa cu parasuta. Iar eu tre sa-l iau de maini si sa-i fac o aterizare pe covor ca si cum eu as fi parasuta si el pilotu 🙂
Va pup si va recomand cu caldura un salt cu parasuta!
Ionut