Praful s-a depus gros de un deget pe pagina mea de internet. Daca n-ai blogu updatat in ziua de azi, e ca si cum nu te-ai fi dus in sat la hora acu 20 de ani. De neimaginat! Iar acum, daca ar fi sa enumar ce-am facut in ultimul an, poate ultimele luni, sau chiar saptamani, n-as nimeri-o cu nici cu un sfert din exactitatea povestirilor bunicilor de prin anii tineritii lor, de prin armata sau de cand erau tineri si mergeau la scoala. O fi trebuind sa-mi fac un upgrade de memorie, sa-mi iau un concediu prelungit sau poate pur si simplu, fluxul de informatie de astazi are un debit mult mai mare, fata de ceva ani in urma, cand parintii si bunicii nostri erau de varsta noastra de azi. Debitul furtunos de informatie de astazi, dupa mine, nu face neaparat pereche buna cu consistenta informatiilor, dar sa nu ma las alunecat deocamdata pe panta progresului tehnologic.
Momentan sunt in aeroportu’ din Londra, in drum spre casa. Avionu tre’ s-ajunga in cateva ore, iar io nerabdator sa ma intorc cat mai repede acasa am ajuns destul de devreme. Nu-i rau, ca am gasit pe aici un coltisor linistit intr-un bar restaurant unde imi trag putin sufletu si ma dreg cu un pahar de bere rece, c-am cam batut duty freeul de mi s-au tocit pantofii. Povestea de azi nu-i despre excursia in Londra, despre maretia orasului sau aglomeratia lui. Dar trebuie asa in treacat sa precizez scurt ca oamenii de prin partea asta a locurilor au o trasatura mai aparte fata de celelalte popoare. Din senin din iarba verde se apuca sa discute cu orice necunoscut orice ii taie capu cu o convingere si neclintire de preot roman cum spunea asta vara Roxanica, cand am vizitat bunicii si ne-am intalnit intamplator si cu preotul din sat.
Cu doua zile in urma, cascam si io gura prin targul londonez de la geamul unui double-decker – autobuz tipic londonez cu doua etaje, cand aud asa pe la ureche:
– How you doing mate – au ei vorba asta cu mate, in romana un fel de, ce faci amice, totu e-n regula?
– Da, toate-s brici ii zic io, bat putin bulevardu prin Londra.
– Aglomerat oras, ca buna e vremea azi, adica a plouat doar o ora sau doua nu chiar toata ziua.., formalitati de introducere
– Nu stii la ce statie ar cam trebui sa ma dau jos din autobuz, sa nimeresc intr-o zona asa cu magazine mai dichisite, c-as vrea sa iau asa un cadouas dragut sotiei c-am bifat azi 2 ani de cand ne-am casatorit! Aici trebuie sa fac o paranteza, sa-i spun lu Ralu ca e de departe cea mai tare mamica din cate cunosc. La multi ani de ziua noastra dragostea!
-Mergem in aceeasi directie, iti zic io unde sa te dai jos.
Din formalitate-n formalitate, aflu ca cetateanu meu britanic e la radacina kongolez, ca lucreaza in armata ca doctor, fusese si prin Romania, a fost trimis in Afganistan in misiune si chiar si impuscat in piept dar nu direct, ci printr-un ricoseu. L-am intrebat pentru ce lupta armata britanica in Afganistan, pentru ce lupta tinerii soldati de varsta lui in Afganishtan. Avea undeva pe la 30 de ani. Ce-i motiveaza sa mearga cu arma-n mana in Afganistan? N-a stiut, si nu pentru ca era el ignorant, nu de asta, ci pentru ca nu exista in realitate un motiv adevarat in afara de interesul national al tarilor bogate gen Anglia sau SUA, ce urmaresc sistematic sau oficial “salvarea de dusmani” a tarilor bogate-n resurse naturale, gen Afganistan, iar neoficial absorbtia bogatiilor si resurselor, distrugerea traditiilor acestor tari si subjugarea pentru totdeauna si indobitocirea populatiei prin diverse metode tehnologice la moda azi, gen retele de socializare americane, sau prin mass-media televizata facatoare de minuni mai ales prin spalari repetate de creier a consumatorilor de stiri si informatii poluate.
Cum ziceam, abordeaza cu urinta pe oricine oricand oriunde, nu le tace gura, au tot timpu ceva de comentat sau completat.
Cateva poze cu agitatia din Londra – oras cu 12 milioane de locutori, mai jos
Sa ma intorc la oile mele, o sa-i ridic aldata-n slavi pe britanici, mai ales ca de cand tot fac in pantaloni in public din cauza temei de invazie a romanilor din 2014 cand se vor ridica restricitiile de munca pe piata britanica, interesu mi-a mai scazut cu 20 de procente in ceea ce-i priveste. Mai mult de un sfert din tara lor de 60 de milioane cred ca este oricum de origine non-britanica, nu prea inteleg de ce se tot pe ei daca o mana de romani harnici merge acolo sa munceasca cinstit. Cred de fapt ca e un fel de pahar umplut care mai are nevoie de o picatura sa dea pe afara. In picatura aia ne-am nimerit iarasi noi, romanii, ca de obicei.
Dupa plimbarea motivanta de acu un an de pe Rin, ne-am decis, impreuna cu Felix si Raluca, sa continuam pe directia respectiva, asa ca la inceputul anului, la targul international de barci din Dusseldorf, ne-am tocmit si noi o barca mica, cu o cabina mica, cu un motoras in spate, asa nici prea mare nici prea mica, buna si de fluviu si de mare, buna si de dormit in ea un weekend si de tras cu skiurile pe apa.
Tocmit barca la sfarsitul lu ianuarie, ridicat barca din fabricuta prin martie, lasat barca pe Rin in aprilie, de 3 ori am apucat chiar sa ma si plimb cu ea pe Rin. A fost foarte frumos, dar si foarte scurt. Ultima plimbare pe Rin cu carnetul romanesc de mare navigator obtinut la Constanta, a fost datata cu 16 Aprilie 2013, si n-am fost singur la bord ci cu naselu lu Felix! Dupa ce am trebaluit noi pe la vapor cate ceva in timpu zilei, asta se intampla cu o zi inainte ca Felix sa faca un an, adica montat sonarul cu sistemu de navigatie, un panou de sigurante pt. alte accesorii, si pentru ca se cam amurgea afara, am zis ca inainte sa plecam spre casa, ar fi frumos sa dam o tura scurta pe Rin.
Am admirat sistemul de navigatie proaspat montat pe bord, o manevra pe Rin dreapta, manevra stanga, sau mai bine zis manevra spre babord, spre tribord, la orizont vedem o barca a politiei ce supraveghea traficu fluvial pe Rin. Mergea in amont pitita dupa o barja mare incarcata, noi mergeam in aval. Radu uitandu-se lung la barca politiei, ma intreaba..
– Bai.. da’ astia, cu supravegrea raurilor, politia navala, cand vor sa te opreasca, oare cum fac?
– Habar n-am ii zic io, cred ca te cheama dupa ei, nu cred ca te trag pe dreapta si te pun sa mergi in linie dreapta, sper nici sa nu aflu!
Ne-am continuat plimbarea linistiti. Linistiti cu barca pe Rin unde valurile sunt destul de marisoare din cauza barjelor, seamana asa ca o plimbare linistita prin parc, dar intrarea in trambulina copiilor unde tre sa sari pan la 1m, este cumva obligatorie si pentru bunici si pentru copii. Cum ar veni barca la viteza cam sare de pe un val pe altu si sariturile alea nu-s chiar usoare la stomac si la ficati. Fiecare placere are aspecte de toate felurile.
Ne-am dat cu barca ce ne-am dat, dupa care am decis sa ne intoarcem spre casa, se facuse deja de cina. Mami cu nasica pregatisera masa, Felix topaia prin casa vesel ca a doua zi urma sa primeasca o noua frizura semnata de nasei, asa ca am luat-o spre port. Fiind cu barca cu motor, din urma am ajuns iar barja urmarita de vasul politiei, sau mai bine zis barca politiei care urmarea barja. Eram la distanta de mare de ei, dar numai ca vedem ca ne face unu din cei doi gabori de pe barca cu mana. Da nu prea parea asa o fluturare prieteneasca de mana ca atunci cand trece trenul si tu stai in lanu’ de porumb si te uiti la oamenii din tren cum trec, iei la tine si toti isi fac cu mana unii la altii. Ma uit io la gabor, Radu la fel, ne-am intrebat ce naiba vrea ala, n-am avut incotro decat sa tragem langa barca lor. Scria mare cu majuscule POLIZEI pe barca lor de otel cu doua motoare immense si cam 15m lungime. Involuntar si firesc procesul de educare al strainilor care navigheaza pe raurile nemtzesti incepuse. Raspunsul la intrebarea de mai sus avea sa-l aflam cu detalii si citate din legea germana. Am tras langa barca lor, din mers a bolborisit neamtzu ce-o fi bolborisit, n-am inteles o boaba, ca deh valuri, zgmotul motoarelor, distanta dintre barci, germana mea de balta. Ne-am inteles prin semne pana la urma. Rotindu-si mana-ntr-un fel de cerc, ne-am dat seama ca vor sa mergem dupa barca lor. Astfel am ajuns escortati de politia navala in portul din Duesseldorf. Ultima data cand am fost escortat de politie, a fost acum ca ma gandesc mai bine, tot cu Radu in 1998. Ne plimbam noaptea pe strazile din Viena cand brusc am fost agatzati de 2 blonde bune austriece, geul atletic sportiv, cu privirea severa. Eram neinsurati amandoi pe vremea aceea.. Una din blonde conducea masina de politie iar cealalta statea in dreapta cu bulanu pregatit, la ala de cauciuc din mana ma refer si avea pistolu la brau, costumata-n politist. Noi pe atunci germana nu prea vorbeam, nici blondele nu se omorau cu engleza. Au tinut sa ne escorteze pana la hotel, sa fie ele sigure ca nu dormim pe strazi sau ceva..
Sa revin la prezent. Ajungem in port, ma chinui sa acostez langa barca neamtzului, lasase el baloanele de acostare pe partea dreapta a barcii lui, adica la babordu meu. Ma invart cat ma invart, nu reusesc bineintels sa acostez cum a vrut neamtzu, era chiar sa dau si cu motoru de barca politiei. Vede asta ca aduc mai mult a vaslas decat conducator de barca cu motor, I se face un fel de mila si ne intinde un minciog sa ne punem actele in el. Radu crede ca mai degraba minciogu ar folosi ca un fel de carlig sa ne agatzam de el si sa ne tragem catre barca politiei. Neamtzu nici decum nu-I dadea drumu, tragea minciogu la el, Radu nici el nu mai prejos, muschiu se intarise imediat, tragea minciogu inapoi. Intr-un final ne-am dat seama ca ne-a intins batu cu plasa-n varf sa-I punem actele in el. Actele barcii ia-le de unde nu erau, erau in masina, nu ma gandisem io ca ma opresete politia pe Rin chiar cu o zi inainte sa faca Felix un anisor. Ii dau carnetu ca pe asta il aveam la mine. Se uita herr polizei cu o cautatura lunga la carnetu meu, se uita de doua, de trei ori, ii ies ochii din cap ca la melc, se duce cu carnetu si la colegu lui, se uita si ala de fo 20 de ori, isi dau ei asa basca pe spate, isi scot burta usor in fata si ma intreba, pe engleza. Bai da, asta e carnet romanesc mah sau poate nu citesc io bine? Io de colo, pai nu se vede, romanesc si international pe deasupra! Vezi ca are chiar si steagul Uniunii Europene pe el! Se mai uita neamtzu de fo 200 de ori la carnetu meu, nu-i venea lui sa creada, ca pe raul lui curat ca lacrima, navigat numa si numa de nemti se dau 2 romani cu o barca cu motor. Ma oprisera de fapt ca aveam numaru la barca scris prea mic si ca n-aveam lumina alba din pupa aprinsa. Concluzia neamtzului a fost ca ..azi e-n stare de soc, romani pe Rin nu mai vazuse niciodata si ca mai bine ma duc io la sediul politiei lor a doua zi sa stam de vorba fata-n fata sa inteleaga el datele problemei mai bine. Ceea ce am si facut. Concluzia a fost una fara echivoc, nemteasca. Roman in Germania, de mai mult de un an pe meleagurile nemtzesti, trebuie sa faci scoala de la 0, cu examen, totu in germana. Si daca-ti iei carnetul aici, n-ai decat sa te dai pe Rin cat vrei. Adica ne ca..m pe ea Uniuniea Europeana, daca esti in Germania de mai mult de un an, si vrei sa te dai pe raurile noastre tre sa faci scoala, sa dai examen, sa platesti taxele si sa urmezi sistemul nostru ca un cetatean neamtz. Pai bine il intreb io, da totusi, UE, 2007, Romania membru de vaza, chiar tre’ s-o iau cu scoala de la 0? De la z e r o! Faci scoala dai examen, iti iei carnetu. Cu neamtzu nu te pui. Pentru astia expresia hai s-ajungem la o intelegere poate avea conotatii fantasmagorice. N-am mai insistat, achitat amenda corespunzatoare trimisa prin posta, si m-am apucat de scoala de navigatie fluviala, in Germania.
Ca nu prea-mi place de fel sa umblu cu cioara vopsita, neamtzu meu cumva avea dreptate. Scoala in Constanta a fost buna ea asa in felul ei, iar examenul care l-am sustinut la Cosntanta, a fost ..cum a fost si ala, camm cu strigare, ca la nuntile din sat. O data intrati in sala de examinare vocea groasa a examninatorului le ne da un sfat prietenesc, baaah! sa nu scrieti nimic mah pe formularele alea, ati inteles? Adica numele sa vi le scrieti, atat! Cotizati la casier “taxa” de ..trecut examenu cu nota 10 si ne mai vedem la examenu urmator, de capitan sau de ce mai vreti voi sa va faceti. In linii mari cam asa a fost cu carnetu luat in Romania, stat membru si de vaza al UE din 2007. Nu mai detaliez aici – poate si paragrafu asta o sa-l sterg..
Iaca am urcat si-n avion, m-am asezat mai la spate asa, unde le sade bine romanilor cum ar veni si astept sa o luam spre casa, unde mami si cu Felix abia ma asteapta sa ajung. Cum mai e zilele astea prin avion se vede in poza de mai jos. Nu s-a schimbat nimic, procedurile-s la fel. Stai pe scaun, rontai cate ceva, servesti o bautura si astepti sa aterizezi. Noua jucarioara a lui Felix, se vede in poza. E drept, e recomandata copiilor peste 8 dar data trecuta cand a primit una asemanatoare nu mi-a dat impresia ca nu-i place 😀
Despre cum a fost scoala in Germania, cum s-a desfasurat examenu, poate intr-un episod urmator.
Pana una alta, s-o admiram pe mami cum manevreaza mench ueber bord in Marina Duesseldorf, supravegheata indeaproape de Felix si de tati, proaspat posesor al unui permis nemtzesc de navigatie fluviala. Click aici pentru filmuletzul cu mami, tati pe post de instructor si Felix
Salutari calduroase din Duesseldorf, ca de cateva zile chiar avem si noi soare si e cald si pe aici in sfarsit!
Ionut
o poveste, ce poveste, si va mai fi………., asteptam !!
TATA SOCRU..