2012 Octombrie. Felix a inceput sa spuna ta-ta

Toamna este inca in putere, desi frunzele jucause sunt cazute peste tot, pe marginea strazii, prin parcuri, pe iarba inca verde din spatele blocului. Culorile lor iti iau ochii, caramiziu, rosu inchis, auriu, argintiu, toate cate-ti trec prin cap sunt acolo. Masinile sunt singurele care par ca intra cu adevarat in hora frunzelor cazute, frunze ce alearga pline de chef de joaca dupa fiecare masina ce trece lenesa pe strada. Apoi revin legananduse incet, pentru a ingroasa covorasul de culori care ne incanta privirea in fiecare zi.
Cu toate acestea, altceva imi capteaza priviriea si atentia aproape zilnic, sau de cate ori am ocazia sa-i fiu in preajma. E mare, adanc si impunator, poate fi siret, este involburat dar si calm, hotarat dar si sfios. Datoria si-o face carand in spinare zilnic sute de barje, vapoare, yachturi si barci de toate felurile. Toamna este anotimpul lui preferat pentru ca acum ii revine un rol in plus si anume de a oglindi culorile toamnei asa cum stie el mai bine. Pozele de mai jos imi sunt martore ca se descurca mai bine decat orice pictor si o face cu simplitate dar in acelasi timp plin de mandrie si eleganta. Toata lumea vrea sa-l priveasca, sa-l auda, sa-i fie aproape, sa se racoreasca in el cand soarele dohoreste, sa se plimbe pe langa si de ce nu ..chiar pe el, ..pe Rin. Da, chiar de Rin este vorba! 🙂
Cam atat cu descrierea plastica, mi-ar fi placut sa intru mai mult in detalii, dar.. limba romana a fost obiectul la care m-am descurcat cel mai putin in scoala.

Acum cateva zile, pe la 10 dimineata, impreuna cu 2 amici nemtzi, am parasit portul din Koeln, cu o barca cu motor. Scopul excursiei mele era unu foarte bine definit. Aveam nevoie de 2 “marinari” cu experienta pentru a ma insoti intr-o calatorie pe Rin, mai ales pentru a-mi impartasi tainele navigatiei pe un fluviu impunator cum este Rinul. Traseul ales a fost Koeln – Koblenz in amont si inapoi. Distanta aproximativ 120 km dus, 120 de km intors. Torsten si Gregor sunt cei 2 curajosi, nemtzi la baza, care s-au oferit sa ma insoteasca si sa-mi ofere explicatii si indrumari, ambii avand premise de navigatie fluviala nemtesti si experienta in navigatia pe Rin.
Ne-am intalnit pe la 9.30 in port, am facut cunostinta printre altele si cu barca ce avea sa ne incante ulterior, un Sea Ray 240 Sport, de aproximativ 8 metri lungime si incet incet, ne-am imbarcat si am pornit cu totii catre Koblenz.
Portul din Koeln, ca oricare altul de altfel are apa linistita, ca un lac, barcile amarate in el fiind foarte bine protejate de valurile cateodata furioase. Indreptandu-ma spre gura portului, auzeam si simteam Rinul cum imi sopteste.. – Esti sigur ca vrei sa facem o plimbare impreuna? E pentru prima data cand vrei sa te urci la mine in spinare, daca nu ai grija si nu casti ochii bine in toate directiile s-ar putea sa te ud si sunt rece am numa 15 grade, iar viteza mea de curgere nu e deloc de neglijat.. 7km/h. Singur, nu m-as fi incumetat dar fiind insotit de 2 marinari dibace, alesi pe spranceana, mi-am permis sa raspund Rinului afirmativ chiar cu zambetul pe buze si plin de incredere.
Ei.. cam asa a inceput excursia de o zi pe Rin, destinatia Koblenz – Moesel si retur..

Iata echipajul.
De la stanga la dreapta:
Torsten – cadet in ale navigatiei dar cu potential, ca si mine as zice eu :p
La mijloc – jupanu’ pe care l-ati recunoscut deja, nu mai are cred nevoie de alte prezentari. Marinar in devenire se prezinta el prin crasmele din porturi :). Pasionat si de navigatie, dar pe primul loc de familie – aici fac o paranteza sa-i transmit si pe aceasta cale sotiei mele Ralu ca o iubesc cel mai mult de pe tot globul, si lu’ Felix care tocma a inceput sa spuna ta-ta ta-ta, ii promit ca-l dau cu barca zilnic daca ramane la fel de cuminte ca acum :* Inchid paranteza, revin si continui, mare admirator al frumusetii naturii, al sporturilor de toate felurile dar mai ales cele pe apa si ca sa inchei, in general iubitor de tot ce-i simplu si te face sa simti bucuria clipei.
Gregor – comandant e putin spus. Amiral de-a dreptul. Am invatat de la el intr-o zi cat as fi invatat probabil la scoala din Constanta intr-un an. La o curba pe Rin imi spune.. Jupane, ia uite aici si-si ridica haina albastra. Dedesubt ce sa vezi? Un ditamai cutzitu infipt intr-o teaca prinsa la brau. Imi zice el, nu se stie niciodata cum se agatza o parama (funie) si tre’ s-o taiem imediat.

Tot noi – in formatie, cu cateva minute inainte sa ..ridicam ancora.

Bai ce nas are asta de mai jos ..

Nu mi-ati recunoscut inca nasul nou?
Merge brici! Abia l-a pus doctoru si miros cu el de la o mila marina. Bine, in afara ca e nou, e drept este si foarte mare, asta stiu deja, poate si de asta miros mai bine si decat un caine de vanatoare in ultimu timp. Respect dom’ doctor, daca se prinde cum trebe si nara dreapta, apoi chiar jos palaria! Daca nu se prinde.., nu e problema il ciopartim din nou, ca doar nu e el asa mare degeaba.

Cum e navigatia pe Rin, trecerea prin ecluze, ..farama din frumusetea Moeselului, toate astea cu mare drag in episodul urmator, ca s-a cam facut de culcare 🙂
Ionut