GBI 2012 Verden – Duesseldorf – 350 Km pe bicicleta in 3 zile

Seara pe la 7.45 impreuna cu 2 francezi, am plecat din Dusseldorf cu trenul spre Verden, un orasel mai la sud de Bremen. In ICE n-am avut voie cu bicicletele asa c-am fost obligati sa luam un regional, un fel de fost accelerat de-al nostru. N-a fost nici o problema, trenul era destul de gol, conditiile bune, doar ca oprea prin mai multe orasele si facea fata de ICE ceva mai mult timp pana la destinatie. Pentru unu dintre acesti 2 francezi cu care am calatorit, ciclismul, din cate mi-a povestit el, este ca si mersul la servici pentru mine. Eu zilnic merg la munca iar cateodata cad n-am chef sa ma duc, tot ma duc pentru ca asa trebuie. Asa si el, zilnic da la pedale. Neinsurati si fara copii mi-au povestit ca parcurg mai mult de 300 de km saptamanal cu bicicleta, atat in weekend cat si in timpul saptamanii catre servici. Mai discutand despre ciclism, despre care a fost cea mai lunga distanta parcursa de fiecare, cam cat tre sa se antreneze un ciclist, daca ma simt pregatit pentru cursa, ce echipamente trebuiesc si cum trebuiesc folosite, etc si mai schimband si 2 trenuri, timpu a trecut si iata-ne ajunsi deja in Verden la ora 00.15, deci este deja vineri dimineata. Francezii mai sofisticati de fel, au mers sa doarma direct la hotel, sa fie fresh diminieata, eu baiat mai din popor am decis sa dorm in camping cu restu poporului de ciclisti. Echipa mea avea o masina cu rulota incorporata. In rulota mai dormeau deja 3 colegi de-ai mei care participasera la toata cursa din Oslo, deci ei parcursesera deja 4 zile din totalul de 7 zile alocate pentru intreg traseul Oslo – Duesseldorf. Unu din colegi m-a asteptat cu o lanterna in camping, mi-a deschis rulota, mi-a aratat unde sa-mi las bicicleta si apoi la somn. Ceilalti doi dormeau bustean. Sac de dormit si izomata imi cumparasem deja din Duesseldorf asa ca in 2 minute eram in sacu de dormit gata de somn si destul de emotionat pentru a 2a zi. Nici n-am adormit bine c-a si trebuit sa ma trezesc, era ora 6.30. Rasetele si voia buna rasunau de afara din toate directiile. M-am trezit, am salutat restu echipei, m-am spalat, am servit un brekfast rapid de la organizatori, am aranjat putin bicicleta mutand-o de pe dreapta pe stanga si invers, am baut 2 cafele in graba, am mai umflat putin rotile, am analizat harta sa vad cam cat avem de parcurs si pe unde urmeaza s-o luam, m-am mai invartit in cerc dintr-o parte in alta cum mai fac cateodata fara sa am un scop anume, am mai ascultat povesti despre drumul parcurs deja de colegii mei.. Teoretic eram cam gata de drum, asa mi se parea mie.

Primul traseu pe care urma sa-l parcurg in ziua cu pricina era de 142 km, din Verden in Osnabruck. Urma sa si urcam ceva dealuri, dar nu foarte mult, undeva pe la 150m diferenta de altitudine, cam floare la ureche credeam eu la momentul respectiv, chiar si pentru un “ciclist” ca mine.
In total la acest GBI – Global Biking Initiative, au participat aproximativ 400 de ciclisti, marea majoritate angajati Vodafone. Cei care nu erau angajati direct la Vodafone, lucrau la firme care lucreaza pentru Vodafone, cum e si cazul meu de altfel. Aceasta initiativa de ciclism a fost organizata si este organizata in fiecare an in scop caritabil. Fiecare participant, sau firma la care lucra fiecare participant trebuie sa plateasca pentru fiecare o taxa de 500 euro. Asfel s-au adunat aproximativ 200.000 euro, banii stransi fiind folositi in scopuri caritabile. Plecarea la drum se facea in plutoane relativ mici, de 10 ciclisti, 20 sau poate si mai multi. Fiecare grup avea un conducator de grup care mergea in frunte si inca un fel de “impingator” de grup care mergea ultimu si avea grija ca toti sa ramana in pluton si sa nu se piarda nici unu pe drum sau sa ramana vreunu prea tare in urma. Ciclistii cu rezistenta si viteza mai mare trebuiau sa stea in spate, iar ailalti cum eram eu de altfel, trebuiau sa stea in fata plutonului. Rolul celui din fata era sa fie foarte atent la drum, sa indice si sa semnalizeze cu mana eventualele obstacole – exista semne predefinite folosite in lumea toata, sa urmareasca harta pe GPS si sa tina un ritm constant dar nu foarte rapid astfel incat si cea mai slaba veriga a grupului sa faca fata. Nu mai mentionez acuma care era cea mai slaba veriga ca v-ati dat deja seama.
Bun, grupu nostru era format din 8 ciclisti si 2 cicliste. Ciclistele din grupu nostru desi erau destul de bondoace dadeau bine la pedale si in plus parcursesera deja fara probleme primele 4 zile, adica din Oslo pana in Verden. Ne-am organizat, am facut cunostinta si cu restu oamenilor din grup pe care nu-i cunosteam dinainte, am pregatit bicicletele cu provizii, adica cu 2 bidoane de apa sau bautura energizanta de la organizatori si hai s-o luam la drum. Dimineata eu mai bagasem ceva aer in roti ca mi se pareau mie cam moi. Am pus pe fata 6 bari deci nu era mult, ca maxim admisi erau trecuti 8 bari pe cauciuc. Cand s-o luam la drum imi iau frumos bicicleta, dau sa ma urc pe ea, dar n-am apucat sa pun nici un picior pe pedala si aud un zgomot sec, parca era Felix cateoda dupa ce papa repede si trage cate un partz. Nu s-a auzit bffff s-a auzit foarte rapid psssssssssss.. Ma uit in jos, ma intorc in spate, ma uit in fata, am zis ca poate n-am auzit io bine, ma uit iar, ma uit inca o data si inca o data, astialalti erau deja toti pe biciclete ma asteptau pe mine. Le fac semn, baieti imi pare rau nici n-am plecat si tre sa ne oprim c-am facut pana. Se dau astia jos de pe biciclete ca n-aveau ce face, trebuiau sa ma astepte, scot repede roata de pe fata si dau o fuga la rulota de service. S-au mocait aia fo 20 de minute da in cele din urma mi-au schimbat camera. Crapase camera si nu era de la foarte multa presiune in ea, ci de la o bucatica de metal de pe interiorul jantei. Crapase camera spre interior, spre janta din cauza ca aceasta camera a mea era montata direct pe geanta, ceea ce de obicei nu se prea face, ar fi trebuit sa fie si o banda de plastic dur, sau cauciuc si apoi sa se instaleze camera. La roata mea din fata banda asta pe janta lipsea, asa c-am patit-o, camera a fost fisurata de o imbinare metalica intre janta si spita si am facut imediat pana. Au schimbat nemtzii camera, au bagat iar 6 bari in roata, au pus roata la loc si hai la drum. Astia deja se plictisisera de asteptat, dar principiu grupului – care a fost incalcat de nenumarate ori, spunea ca nu tre sa lasi pe nimeni in urma, asa ca n-au avut incotro, au trebuit sa stea dupa mine.


Si hai pe bicicleta. Din nou leaderul de grup a prezentat rapid semnele care trebuie facute din ciclist in ciclist si la drum. Urmatoarea oprire urma s-o facem in 80 de km. Eu cand am auzit am crezut ca ala glumeste, da el era serios. Am oprit numa de vreo 2 ori pe drum, pentru pish si cam atat.
In formatie de 10 omuleti, am trecut prin orase, prin satuce dupa satuce, “catune” dupa catune, cu ferme ici si colo prin mijlocul dealurilor, drumuri de bicicleta, drumuri nationale, si tot asa. Am primit si dulciuri de la cativa sateni la un momentdat cand am facut o scurta pauza.

Dupa vreo 40 de km am inceput sa simt furnicaturi prin diverse parti amortite ale corpului, prin degetele de la picioare, de la maini chiar si ..prin partea cea mai importanta a corpului. Dupa alte 30 de km deja mi se parea ca merg in zigzag, ca am ameteli, ca ma ustura stomacul, dupa alte 10 km am ajuns in sfarsit la punctul de alimentare, unde ne-am oprit pentru o pauza mai lunga. Facusem deja 80km. In fiecare zi, la aproximativ mijlocul distantei eram asteptati de organizatori si sponsori cu apa, banane, batoane energizante si mere.
Parcursesem dupa cum am zis deja 80 de km. Viteza medie fusese de 21.99 km/h si timpul de aproximativ 4h. Mie mi s-a parut chiar o performanta, dar lucrurile stateau de fapt altfel.
Am mancat cateva banane, un mar, am baut un gat de apa, pauza s-a scurs repede si urma sa o luam iar la pedale. Mai aveam de parcurs inca 64 de km pana la campingul unde trebuia sa dormim.

Cand sa ne pregatim s-o luam cu totii mai departe, liderulului de grup, ii vine ideea sa ne impartim totusi in 2 echipe, ca fuseseram cica a dracului de inceti. 22 de km/h era extrem de putin pentru astia care-s ciclisti de semi-performanta, cum erau ei. Eu ma incadram la ce stiu io, categoria.. de-a mersu cu bicicleta. Pe parcursu’ drumului am multumit lui Dumnezeu de fo 100 de ori cel putin c-a pus in grup cu noi si 2 femei. Doamnele bagau dupa parerea mea bine de tot la pedale, cam la fel ca si mine. In fine, decizia grupului a fost ca baietii cu baietii si fetele cu fetele. Dar ce facem cu Ionut? Ionut nu numa ca nu e ciclist de performanta dar nici nu s-a antrenat pentru cursa asta mai deloc! Pe Ionut il trecem cu fetele, si astfel s-au format 2 grupuri noi, unu al baietilor – 7 ciclisti fortosi si un grup al fetelor in care se afla si Ionut, adica io. La inceput, am zis io tzantzos si fudul..
– Nu se poate asa o treaba baieti! Cum adica? Adica sa raman io cu fetele? O iau cu voi in continuare ca pot sa dau din pedale si mai tare de atat, ce mama naibii, doar am bicicleta de bicicleta! Am mers noi pana acuma mai incet dar era din cauza doamnelor din grup de fapt..
– Bun, atunci daca te tin muschii hai sa pornim!

Si am pornit la drum, impreuna cu alti 7 ciclisti cu niste gambe cat pulpa de vitel. Dupa 1km simteam ca ma ustura stomacu iar, vedeam alb, inima avea sigur pe la 180bpm, pregatirea mea fizica isi spunea cuvantu. Ii tineam pe toti in urma asa ca am decis sa astept grupul fetelor, format din cele 2 doamne sau domnisoare ce-or fi fost ele. Una din ele avea GPS, altfel n-ar fi fost posibila separarea grupului mare de 10 in 2 grupulete: Ionut cu fetele si baietzii cu baietzii. Astia ca niste zmei au disparut la orizont si asa io am ramas singur printr-un sat cu 2 coconete. Una de fo 45 de primaveri, dar dadea la pedale cel putin la fel de bine ca mine si una de fo 25 de anisori si asta dadea la pedale de parca mergeam eu pe jos la plaja dimineata cu rogojina sub brat.. La inceput mi-a fost mie putin jena, ca nah, am fost trecut cu fetele, da cand am vazut ca si aici obosesc, a inceput sa-mi para bine ca i-am lasat pe profesionisti s-o ia inainte. M-am imprietenit cu doamnele, ele s-au super bucurat ca au un nou membru in echipa si asa am parcurs impreuna ultimii 64 de km.

Seara in camping, dupa dushuri fierbinti, ceva paste de la organizatori si ceva beri s-a lasat cu somn. Am adormit instantaneu si m-am mai trezit la 3.30 AM de sforaiturile colegului de rulota. Bah sforaia asta si pe inspirat si pe expirat. Asa ceva nu mai auzisem demult, parca aveam o andrea in coasta. N-am mai adormit decat spre dimineata cand a trebuit sa ne trezim si s-o luam iar la drum.
In grupu nostru asta de 10, mai era un flacau, coleg de-a meu de la Vodafone, ucrainian. Asta se daduse lovit cu o zi in urma si n-a vrut sa dea la pedale, a decis sa ramana in masina si sa ajunga la destinatie cu masina. Bun, a doua zi vroia sa faca la fel ceea ce a si facut in prima parte a zilei.

Baietii astia 3 de mai jos au pedalat pe un traseu separat. In ziua in care noi am facut 140 km, ei au pedalat mai mult de dublu – 350 de km cu o viteza medie de 31.6 km/h.. A fost si recordul intregului GBI. Multi dintre nemtzi i-au complimentat in stil nemtzesc, voi nu sunteti oameni, sunteti animale! 😀

Dupa breakfast, spalat pe fata si pregatit bicicletele hai iar la drum. Dar iar cu fetele, m-am intrebat io cu teama? Mai aveam o optiune, daca nu pornesc la drum cu fetele ca ele aveau GPS, o pot lua cu francezii cu care am venit pe tren. Unu din francezii astia doi a venit si la noi la nunta si nu prea l-am catalogat eu ca mare sportiv ca are si o burtica bine conturata. Asa ca am zis, hai ca azi pedalez cu frantzuzii! Mi-am zis io in gand, daca Thierry poate, pot si io ce mama naibii! Asa ca in aceasta formatie de 3 am pornit din Osnabruck catre Munster. Urma ca azi sa parcurgem 120 km: Osnabruck – Dorsten cu oprire in Munster. Dupa fo 30 de km, io scoateam limba de un cot, francezii erau pe biciclete ca 2 cai tzantzosi, nici o urma de oboseala pe fata lor. Am oprit cu totii, le-am zis, baieti nu prea e cinstit sa va tin in urma ca voi sunteti ciclisti de ani de zile, pentru mine e prima data cand ma inham la asa un traseu hai luati-o voi inainte ca vad io cum ma descurc. Astia nimic, ca cel mai important e sa stam toti impreuna chiar daca ajungem mai tarziu, treburi din astea. Am zis, mai sa fie, atuci hai la drum in continuare. Am bagat ceva batoane energizante si la pedale. La vreo 1 km in fata a urmat un deal, nu mare ce-i drept, cam 1 km lungime si diferenta de altitudine mica, undeva pe la 120 m, dar pentru mine era ca un zid si a fost suficient sa scurga din mine si ultimele puteri. Astia pedalau cu usurinta, eleganta, stil, io simteam ca-mi vine sa opresc si sa ma asez pe iarba. In varfu dealului, le-am zis sa o ia inainte, ca ii tin prea rau in urma. Am mai pedalat noi impreuna pana cand am prins din urma un grup de nemtzi cu GPS si m-am alipit de ei, din mers, fara sa le spun dinainte. Mi-am luat ramas bun de la francezi, astia in cateva secunde au disparut mai ceva ca TJV-ul din gara si io am ramas cu grupu meu de nemtzi. Astia aveau un ritm bunicel, mai incetisor asa ca mine, problema a aparut insa la primul semafor unde grupu de nemtzi s-a oprit. Si-mi zice unu’ dintre ei: Salut, am vazut ca te-ai lipit de grupu nostru. Io, de colo, da, ca aia cu care eram io aveau viteza prea mare si ma cam doare un genunchi .. bla bla bla. Neamtzu, cica, pai ne-am gandit sa-ti spunem ca noi parasim acuma la intersectia asta drumul oficial, ca mergem sa vizitam rudele unuia dintre noi. Aha, am zis io inghitind putin in sec, e bine de stiut, mai bine acuma, decat sa aflu peste vreo 50 de km ca de fapt drumu oficial era in directia opusa. Le-am multumit pentru informatiile pretioase, si uite asa m-am trezit si singur pe drum. Eu GPS de la organizatori n-aveam ca nu eram lider de grup, da aveam in schimb harta.

Conform hartii mai aveam cam 10 km pana la punctul de control, asa ca hai spre directia aia. Spre norocu’ meu m-am reintalnit cu restu’ grupului la punctu de control. Le-am povestit patania, decizia a fost bineinteles: in continuare cu fetele de ieri! Asta am si facut, in continuare am mers cu fetele, doar ca de data asta n-am fost numa io, au mai fost 2 viteji care nu puteau da la pedale la vitezele astronomice impuse de campionii cu care ma inhamasem la drum mai devreme. Unu din astia 2 a fost ucrainianu care mai intainte statuse in masina. Punctul de intalnire fusese in Munster, aici am facut cateva poze de grup, am mancat ceva si am pedalat mai departe.

Seara, rupt in 10 de oboseala am ajuns in Dorsten. Aveam deja 140 + 120, 260 km pedalati in 2 zile. Pentru mine era multisor din cauza ca nu aveam antrenamentul necesar.
Seara am mancat in oras unde ne-am cinstit cu vin si fripturi 🙂 Aici am si aflat ca pentru un traseu de acest gen, e necasar un training de aproximativ 2000 de km parcursi in ultimele 8 – 10 luni inainte de inceperea turului, iar fiecare iesire cu bicicleta trebuie sa aiba aproximativ 100 de km. Mi-am zis ca asa o sa fac, dar acu sa vedem cand o sa am timp.

Reintorsi in camping, iar in rulota, desi ma asteptam sa cad rupt de oboseala, n-am reusit sa inchid un ochi pana la 3.30 dimineata. Am asculat la casti toate genurile de muzica, de la parazitii la hard rock la muzica simfonica. Oricat de tare as fi dat muzica in casti, tot il auzeam pe Guido cum sforaie langa mine. Guido asta, e un neamtz cam la 2 metri cu niste gambe, cand te uiti la ele ai zice ca-s trunchi de copac nu alta. Cand se punea omu bicicleta, parea ca ar putea trece si prin zid cu ea. Seara dupa ce mancam toti si stateam la o bere langa rulota, io aveam frisoane, tremuram de frig, afara erau totusi 14C si burnitza usor, nemtzii stateau in tricou de parca afara erau 30C. Cum de-s asa caliti astia nu inteleg. Dupa ce-am luat io 2 paracetamoale si am pus pe mine sacu de dormit, si-au dat si astia seama ca e intr-adevar cam frig si si-au pus si ei un tzol pe ei sa se incalzeasca. La 3.30AM, cum spuneam mai sus, eu inca nu dormeam. Eram transpirat si plin de draci. Oricat miscam de mult rulota aia, Guido a meu sforaia la fel de regulat, constant, si puternic cum pedala. Era de neclintit din decizia lui de a sforai pana se trezeste, dupa care se va urca pe bicicleta si o va lua iarasi din loc ca o racheta catre destinatie. 3.30AM, am iesit din rulota cu sacu de dormit sub brat si izomata si am intrat intr-o sala de sport, unde mai dormeau cativa biciclisti. Mi-am pus o saltea pe jos si mi-am zis, lux, de ce n-am venit io oare de la bun inceput sa dorm aici. Cam un sfert de ora mai tarziu, aud miscari masive in sala, ma ridic repede in fund sa vad ce s-a intamplat! Era ora de rugaciune a musulmanilor. Aveam cu noi un grup de 47 de egipteni si se trezeau toti pentru rugaciunea de la 4 dimineata. Ies astia cu totii afara din sala de sport, intra intr-o sala mai mica de langa sa se roage, cand zic si io ca in sfarsit pot sa inchid un ochi, incepe un ceas sa sune in sala. Nici semn sa se trezeasca careva sa-l opreasca. Era al unuia dintre musulmanii deja plecati la rugaciune. In cele din urma am reusit si io sa adorm si la 6 fix m-am si trezit ca era forfoteala deja in sala.
Aveam o fata de parca fusesem calcalt de camion, dar dupa ce m-am spalat cu apa rece m-am simtit foarte bine. Oboseala fizica din zilele anterioare nu mi se parea insuportabila. Era o durere placuta ca dupa efort, cand te intinzi si te mai doare un muschi pe ici, un ciolan pe colo. M-am pus imediat pe picioare cu 2 cafele si un breakfast foarte copios si impreuna cu aproape toata lumea am pornit cu totii spre Duesseldorf.
Ultima zi a fost cea mai frumoasa, cu soare, orase frumoase, campuri verzi si miros linistitor de tzara ..
O data ajunsi in Dusseldorf am fost intampinat de Ralu si Felix, care era nerabdator sa dea o tura cu bicicleta lu’ tati:

Restul pozelor din Duesseldorf sunt aici:
http://roman.workbench.ro/countries/Germany/2012/2012-06-17_GBI/

Pozele de pe tot parcursul drumului sunt aici:
http://roman.workbench.ro/countries/Germany/2012/2012_06_15-17-GBI-Verden-Dusseldorf/

La anu cursa va fi din Paris in Duesseldorf si mi-am propus doar un singur lucru 🙂 ..e scris pe cozorucul sepcii in poza de mai jos:

V-am salutat!
Ionut

This entry was posted in Excursii, Natura. Bookmark the permalink.

8 Responses to GBI 2012 Verden – Duesseldorf – 350 Km pe bicicleta in 3 zile

  1. Ralu says:

    Scriitoru’ familiei! :*

  2. Bogdan says:

    Bv…asa exemplu sa-i dai lui Felix! 😉

  3. TATA SOCRU says:

    Este o experienta, foarte placuta, te invidiez pentru sansa de a simti gustul efortului de a simti cum pasesti cu roata bicicletei pe safalt………ce vremuri..!!!!
    Sa auzi cantecul gandului la cele mai frumoase melodii cunoscute, in timp ce pedalezi, o ce viata…
    IONUT, una este sa faci performanta alta este sa gusti placerea plimbatului pe bicicleta; consider ca te-ai descurcat minunat, ai dat dovada de spirit de echipa, nu te-ai increzut, ai avut sansa unui inceput plin de povete, sfaturi, placeri.
    La urmatoarea excursie vei fi mai odihnit, fara emotii si fara dorinte de performanta; vei admira tot mai mult traseul, colegii, ambientul grupului.
    Te felicit pentru efort dar mai ales pentru modul cum poti scrie, parca am fost cu tine ,, iti multumesc”
    TOATE CELE BUNE, ANTRNAMENT DE MAXIM 50 Km/zi
    Salut, DRAGI COPII
    Tata Vasile

  4. Ionut says:

    In urma comentariilor dumneavoastra mi se pare si mai frumoasa excursia facuta 🙂
    Ma bucur ca v-a placut povestioara mea!
    Ionut 🙂

  5. Razvan says:

    Frumoasa si experienta, si povestea. Salutari din Bucuresti

  6. admin says:

    Oho.. de mult nu ne-am mai auzit!
    Te salut si eu Razvane
    Ionut

Comments are closed.